Dacă ai ajuns pe acest site înseamnă că eşti interesat/ă de dezvoltarea ta (fizică şi mentală) şi cel mai probabil ai un simţ al umorului pe care puţin îl înţeleg. Poate ai in tine si un pic de NERD.
Eşti o lebădă neagră(wink).
Sunt preocupat până la fascinaţie de corpul şi mintea umană şi de colaborarea optimă dintre ele.
Mai sunt curios şi fascinat de două cuvinte cu “s”, unul e spiritualitate.
Am avut o perioadă când am suferit de anxietate (simt că vorbesc de altă viaţă şi altă persoană) şi după mi-a trecut… dar nu stând şi nefăcând nimic ci expunându-mă situaţiilor de care îmi era frică.
Cu timpul a devenit tolerabil. Frica a fost inlocuită cu entuziasm.
Acum cred ca viaţa are in inima ei o nota usor ridicolă, amuzantă.
Am descoperit că respectul faţă de propria persoană se castigă prin acţiune atunci am decis să devin, pas cu pas, disciplinat.
Culturismul a ajutat.
Nutriţia a ajutat.
Odihnă a ajutat.
“Viciile” în moderaţie au ajutat.
Stress managementul a ajutat.
Organizarea şi pregătirea pentru evenimente viitoare au ajutat.
Dezvoltarea profesională şi personală au ajutat.
Sunt zile când vreau să funcţionez la capacitate maximă şi atunci fac în plus un duş rece şi intru în “flow “.
Când nu trece cu cele menţionate anterior… verdele ajută (wink) Shinrin-yoku
Paradoxal sunt născut pentru ai ajuta pe alţii să adopte un stil de viaţă sănătos (printre altele).
Mi s-a zis că seduc oamenii să ridice greutăţi ca formă de terapie, să mănânce sănătos şi să râdă.
Avem şi o comunitate de “sportozauri” aici.
Pentru cine se simte puternic, sunt şanse mari să îşi atingă şi alte obiectivele după ce îşi intră într-o formă fizică bună.
Îmi place să lucrez cu oameni inteligenţi şi râd de prostie oriunde o întâlnesc, de aceea am o sursă constantă de amuzament în momentele de singurătate (cu prietenii mei imaginari:) )
Click aici pentru o consultaţie gratuită!
Link-uri utile: